Ansamblul „Meseșul” duminică la Festivalul de tradiții și folclor „Produs de România”

Ansamblul folcloric „Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj va susține duminică, 7 octombrie 2018, un spectacol în Cluj-Napoca în cadrul Festivalului de tradiții și folclor „Produs de România”. Festivalul, dedicat Centenarului Marii Uniri, va avea loc în perioada 5-7 octombrie în parcarea Vivo! din Cluj-Napoca, fiind organizat de Asociația „Produs de Cluj” cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Ansamblul folcloric „Meseșul” a luat ființă în 1996. De-a lungul timpului - în subordinea Consiliului Județean Sălaj - a activat în diverse formule instituționale, din octombrie 2010 fiind secție a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a CJ Sălaj.