Tabăra de Fotografie ”Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste” la final

Județul Sălaj a fost vizitat în perioada 11 – 17 mai 2018 de un grup de 10 artiști fotografi din Danemarca, Elveția, Ucraina și România, în cadrul unui proiect de promovare a frumuseților județului, aflat la a doua ediție. Tabăra de Fotografie ”Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”, organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Varadinum Foto Club Oradea, cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Sălaj Plus” și sub patronajul Uniunii Internaționale a Fotografilor (International Union of Photographers – UIP) a constat în parcurgerea a cinci trasee tematice prin care participanții să ia contact direct cu oameni și locuri, cu monumente istorice sau de patromoniu.  Astfel, au fost vizate comunitățile din Năpradea, Cheud, Vădurele și Jibou (în prima zi); cele din Cehu Silvaniei, Ulciug, Mineu, Bulgari, Doba Mare și Doba Mică (în a doua zi de tabără); Cizer, Crasna și Marin (a treia zi); Sighetu Silvaniei, Chieșd, Sălăjeni, Bocșa, Borla, Sărmășag și Bobota (a patra zi) respectiv Brebi, Creaca, Jac, Păușa și Ciumărna (în ultima zi a taberei).

Artiștii fotografi din țară și din străinătate, distinși cu numeroase premii la concursurile internaționale de profil, participanți la tabără au fost: Leif Alveen (Danemarca), Urs Albrecht (Elveția), Volodimir Norba (Ucraina), Adela Lia Rusu (Oradea), Ovi D. Pop (Oradea), Bikfalvi Zsolt (Carei), Magdó István (Săcele), Both Gyula (Târgu Mureș), Cantemir Mândru (Arad) și Felician Săteanu (Baia Mare).

Au fost vizitate și fotografiate printre altele un număr de 11 biserici de lemn, 3 biserici reformate, 3 biserici ortodoxe și greco-catolice, 4 ateliere meșteșugărești, 6 colecții etnografice. Artiștii fotografi au fost ghidați pe teren de o echipă formată din Laura Chirilă și Florin Opriș – de la ADI ”Sălaj Plus”, Cristian Ovidiu Spînu – fotograf profesionist și Mirel Matyas – fotograf amator, blogger. De asemenea, au contribuit la reușita mini-evenimentelor create la nivel local următorii: prof. Aurel Medve, Petriș Mihai, Bogdan Ilieș, prof. Gavra Augustin, prof. Mirel Olăhuț, prof. Kiss Gyula, Patricia Toma, Florica Criste, Mircea Groza, Ionel Șanta, prof. Boti Sandor, prof. Fer Livia, Crina Terec, Ileana Grațiana Pop, Ionel Hudin, Marin Onaciu, Laurențiu Ghiuruțan.

Cele mai reușite fotografii realizate cu acestă ocazie vor face obiectul unei expoziții de fotografie ce va fi itinerată în localitățile de unde provin artiștii fotografi. De asemenea bogatul material fotografic adunat cu ocazia celor două ediții, se va constitui într-un album de fotografie, reprezentativ pentru județul Sălaj.

Tabăra de Fotografie ”Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste” a avut ca parteneri Consiliul Județean Sălaj, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Primăria Orașului Jibou, Primăria Comunei Năpradea, Primăria Comunei Bocșa, Primăria Comunei Crasna, Centrul de Informare Turistică Bocșa, Centrul de Informare Turistică Crasna, Centrul de Informare Turistică Creaca, Grădina Botanică ”Vasile Fati” Jibou, Casa Orășenească de Cultură Jibou, ”Fiii Marinului” și ”Hoinar prin Sălaj”.