Invitație la teatru

Luni, 21 mai, ora 19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Zalău va avea loc spectacolul MENAJERIA DE STICLĂ, de Tennesee Williams, eveniment organizat cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj!

Capodoperă a dramaturgului american Tennesse Williams, “Menajeria de sticlă”, este probabil textul străin cel mai rezonant la realitățile societății românești actuale. O veritabilă dramă de familie, marcată de spectrul părăsirii atât a căminului cât și a celor dragi, spectacolul vorbește despre fragilitatea relațiilor interumane și despre totala transparență a sentimentelor. 
În distribuție, cunoscuții actori ai Teatrului Național Cluj, Dan Chiorean (Tom), Alexandra Tarce (Laura) și actori colaboratori ai acestuia: Bogdan Rădulescu (Jim), Narcisa Pintea (Amanda). 
Regia m.chris.nedeea
Durata spectacolului: 2 ore 
Teatrul Nomad este un program artistic inițiat de Fundația AFI, realizat în parteneriat cu Mario Dance Atelier Cluj. 
Teatrul Nomad, pentru că sentimentele pun viața în mișcare.