Finalizarea proiectului cultural „Harta Cântului Sălăjean”,

Proiectul cultural „Harta Cântului Sălăjean”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a ajuns la final.

„Harta Cântului Sălăjean” s-a derulat în perioada aprilie – noiembrie 2021 și propune o modalitate deosebită de cunoaștere și promovare a folclorului muzical tradițional din județul Sălaj, prin realizarea unei hărți muzicale, care cuprinde interpreți și cântece tradiționale din diferitele microzone ale Sălajului.

Obiectivul general al proiectului a fost o mai bună cunoaștere a folclorului muzical tradițional din Sălaj, în rândul publicului larg. Prin intermediul acestui proiect se dorește creșterea notorietății acestei componente a patrimoniului imaterial sălăjean. Mijloacele tehnologice realizate în cadrul proiectului facilitează accesul atât al unui public nespecializat, cât și al unui public interesat de acest patrimoniu, dar care nu îl poate aborda ușor.

Obiectivele specifice ale proiectului au fost: crearea unor platforme de comunicare mobilă și web dedicate folclorului muzical tradițional din Sălaj și creșterea vizibilității geografiei folclorului muzical tradițional.

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

- 21 de interpreți și 52 de cântece înregistrate și difuzate prin intermediul soluțiilor tehnice create;

- o pagină web interactivă de promovare a folclorului muzical instrumental tradițional de pe teritoriul județului Sălaj (https://canturi.traditiisalajene.ro);

- o aplicație mobilă cu interpreții și cântecele sălăjene, care poate fi descărcată, atât de pe pagina web a proiectului, cât și de pe serviciul Google Play;

- realizarea de materiale informative de promovare: o broșură de prezentare în 500 de exemplare, un pliant de promovare în 500 de exemplare, un panou de semnalizare al proiectului la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj;

- o pagină Facebook a proiectului (https://www.facebook.com/cantecsalajean);

- un cont Instagram al proiectului (https://www.instagram.com/canturisalajene).

Finalizarea proiectului a fost marcată printr-o conferinţă de presă, care a avut loc în data de 10 noiembrie 2021, în Sala „Porolissum” de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Pe lângă reprezentanții mass-media, la conferința de presă prilejuită de finalizarea proiectului, au participat și instrumentiști sălăjeni.

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj transmite mulțumiri tuturor celor implicați în implementarea proiectului.

Mai multe informaţii despre proiect sunt disponibile pe pagina web a proiectului, pe pagina Facebook a proiectului și la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (web: https://www.culturasalaj.ro, email: office@culturasalaj.ro, telefon: 0260/612870).

 „Harta Cântului Sălăjean” este un proiect cultural implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, fiind cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național în aria tematică Patrimoniu Cultural Imaterial.

 

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.