Locuri ale memoriei culturale sălăjene: Bădăcin și Bocșa

Mai mulți membri ai Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj și ai Cenaclului literar „Silvania” – Viorel Mureșan, Ion Pițoiu-Dragomir, Carmen Ardelean, Imelda Chința, Ioan Maria Oros, Alice Valeria Micu, Corina Știrb Cooper, Angela Maxim, Daniel Săuca – au participat sâmbătă, 18 septembrie 2021, la realizarea, în Sălaj, a proiectului „Locurile memoriei culturale” sub egida filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Au fost alese două locuri simbolice ale județului: Bădăcinul lui Iuliu Maniu și Bocșa lui Simion Bărnuțiu. Scriitorii prezenți au citit – la conacul lui Iuliu Maniu din Bădăcin și la biserica din Bocșa - din creațiile proprii sau au transmis mesaje adecvate locurilor vizitate, urmând ca filmul rezultat să fie difuzat în mediile online în perioada următoare.

Mulțumiri pentru sprijin: Parohiei Greco-Catolice Bădăcin, pr. Cristian Borz; preotului ortodox Stelian Gorgan din Bocșa și Primăriei comunei Bocșa, primar Demyen István, viceprimar Septimiu Ioan Cosma.