O nouă apariție la Editura „Caiete Silvane”: antologia „Şase dramaturgi”

O nouă apariție la Editura „Caiete Silvane”: antologia „Şase dramaturgi”

 

La editura „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a apărut, în colecția „Scriitori sălăjeni”, antologia „Șase dramaturgi”, sub egida Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj (AS-SJ). Sunt antologați scriitorii Grigorie M. Croitoru, Flavius Lucăcel, Alice Valeria Micu, Viorica Mureşan, Silvia Bodea Sălăjan şi Viorel Tăutan. Cu un cuvânt înainte de Daniel Săuca. Intenționăm să lansăm cartea la Zilele revistei „Caiete Silvane”, eveniment care va avea loc în 23 și 24 septembrie 2021 la Zalău.

 

18, 11, 6

După antologiile „18 poeţi” (Editura „Caiete Silvane”, 2020) şi „11 prozatori” (Editura „Caiete Silvane”, 2020), vă oferim antologia „Şase dramaturgi” sub aceeaşi egidă a Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj (AS-SJ). După poeţii Ioan-Vasile Bulgărean, Simone Györfi, Daniel Hoblea, Dina Horvath, Mioara Lazăr, Marcel Lucaciu, Angela Maxim, Ancuţa Mărieş, Alice Valeria Micu, Viorel Mureşan, Viorica Mureşan, Ileana Petrean-Păuşan, Ion Piţoiu-Dragomir, Silvia Bodea Sălăjan, Teodor Sărăcuţ-Comănescu, Daniel Săuca, Doina Ira-Tăutan, Viorel Tăutan şi prozatorii Grigorie M. Croitoru, Maria V. Croitoru, Simone Györfi, Györfi-Deák György, Florin Horvath, Ancuţa Mărieş, Ion Piţoiu-Dragomir, Silvia Bodea Sălăjan, Teodor Sărăcuţ-Comănescu, Doina Ira-Tăutan şi Viorel Tăutan, prin antologia de faţă vin în faţa Dvs. şase colegi ce vă propun şapte piese de teatru: Grigorie M. Croitoru, Flavius Lucăcel, Alice Valeria Micu, Viorica Mureşan, Silvia Bodea Sălăjan şi Viorel Tăutan. Ne bucurăm că, şi în acest fel, putem promova producţiile literare ale membrilor asociaţiei noastre, în vremuri care par să devină mai respirabile şi pentru cultură, pentru literatură. Drumul asociaţiei noastre se conturează, cred, tot mai pregnant. Publicarea scrierilor membrilor AS-SJ şi promovarea lor fac parte din acest drum, cale pe care ne-am propus să păşim tot mai convingător.

Daniel Săuca,

Preşedintele AS-SJ

 

„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.