Trofeu pentru Ioana Maria Unguras

 

Solista vocală de muzică populară Ioana Maria Unguraş, colaboratoare a Ansamblului folcloric „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, profesoară la Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău, a câştigat Trofeul Festivalului „Florile Ceahlăului” care a avut loc recent la Piatra Neamţ.

În ultimii anii, solista a participat la mai multe concursuri de muzică vocală tradiţionala de unde s-a întors cu mai multe premii: Premiul I la festivalul „Viva la Musica” ; Premiul III la Olimpiada  Naţională de interpretare vocală; Premiul Special la festivalul „Valeria Peter Predescu” .

Ioana Maria Unguraş a declarat: „Sunt deosebit de fericită că am putut impresiona stimatul juriu prin  portul popular şi interpretarea muzicii populare sălăjene în condiţiile în care concurenţa în cadrul concursului a fost foarte  mare, prezentându-se la preselecţie talente din toate colţurile ţării. Participarea la acest festival a însemnat pentru mine o testare a potenţialului artistic o modalitate de afirmare pe plan muzical şi, în acelaşi timp, posibilitatea de a lega prietenii cu tinere talente care duc mai departe muzica, portul şi tradiţia populară românească. Pe aceasta cale vreau să mulţumesc foarte mult membrilor juriului, organizatorilor festivalului şi tuturor celor care mă susţin”.